22 DE ANI DE ÎNCHISOARE PENTRU UN BĂRBAT CARE ȘI-A UCIS IUBITA ÎNTR-UN CABINET VETERINAR ÎN PETROȘANI

Curtea de Apel Alba Iulia a condamnat definitiv la 22 de ani de închisoare pe Ștefan Robert Florin, bărbatul care, în decembrie 2023, a ucis o femeie de 31 de ani, medic veterinar în Petroșani.

Sentința a fost pronunțată pe 24 iulie 2025 și include, pe lângă pedeapsa principală, interzicerea unor drepturi civile pentru o perioadă de cinci ani și plata unor daune morale de până la 200.000 de euro către una dintre părțile civile din dosar.

Fapta a avut loc pe 9 decembrie, în cabinetul veterinar unde lucra victima. Potrivit anchetatorilor, agresorul ar fi recurs la gestul extrem în urma unei crize de gelozie, după ce tânăra i-ar fi transmis că nu mai dorește să continue relația. Sub influența alcoolului, bărbatul a strangulat-o cu un șnur. Moartea a survenit prin asfixie mecanică.

În plus față de omorul calificat, inculpatul a mai fost condamnat la un an de închisoare pentru furt și la doi ani pentru acces ilegal la un sistem informatic. Prin contopirea pedepselor, instanța a aplicat cea mai grea sancțiune – 21 de ani – la care a adăugat un spor de un an, rezultând 22 de ani de detenție în regim închis.

Judecătorii au decis și aplicarea pedepsei complementare de interzicere a unor drepturi civile, printre care și dreptul de a comunica cu anumite persoane sau de a ocupa funcții publice, pentru o perioadă de cinci ani după ispășirea pedepsei. Sentința este definitivă și executorie.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri