Peste 30% din blocurile din Capitală racordate la rețeaua Termoenergetica sunt în continuare fără apă caldă. Problemele au apărut după manevrele tehnice făcute pentru repararea conductei sparte pe Splaiul Unirii săptămâna trecută.
Termoenergetica a explicat că lucrările de echilibrare a rețelei și presiunea pusă pe sistem au generat avarii suplimentare. Mai multe conducte au cedat și au apărut fisuri secundare în diferite zone din București.
Reprezentanții companiei au transmis că echipele intervin simultan în toate punctele afectate. Reparațiile presupun sectorizarea conductelor, depistarea exactă a problemelor, refacerea rețelei și verificări de siguranță.
Compania și-a cerut scuze bucureștenilor și a anunțat că toate resursele disponibile sunt concentrate pentru reluarea furnizării apei calde în cel mai scurt timp.
Procesul este însă de durată. În unele cazuri, lucrările de reparație durează chiar și mai mult de o săptămână, ceea ce prelungește disconfortul pentru locuitori.
Conform aplicației Termo Alert, gradul de funcționare al rețelei este de 69%. Aproximativ 11% dintre blocuri nu au deloc apă caldă, iar aproape 20% primesc serviciul cu deficiențe.
Sursa: Newsinn
