DIICOT a anunțat, vineri, reținerea unui bărbat în vârstă de 33 de ani din Bistrița-Năsăud, acuzat că a fabricat mai multe dispozitive explozive artizanale și ai accesat materiale de propagandă teroristă în scopul radicalizării.
Potrivit procurorilor, între 2022 și mai 2025, inculpatul a produs două dispozitive explozive de mici dimensiuni, pe care le-a filmat și testat atât în locuința proprie, cât și în împrejurimile acesteia. În aceeași perioadă, el ar fi accesat site-uri specializate, documentându-se cu privire la fabricarea și folosirea de explozivi, substanțe nocive sau periculoase, dar și la tehnici de săvârșire a unui act de terorism.
Scopul, potrivit anchetatorilor, ar fi fost pregătirea și comiterea unui atentat care să provoace moartea mai multor persoane și o stare puternică de panică în rândul populației.
În ultimele două luni, bărbatul ar fi asamblat alte două dispozitive explozive. La perchezițiile efectuate, anchetatorii au descoperit recipiente cu substanțe utilizabile la fabricarea de explozivi, precum și peste 630 de materiale pirotehnice și petarde.
De asemenea, în urma perchezițiilor informatice, DIICOT a constatat că suspectul accesase și deținea materiale de propagandă teroristă, cu scopul de a-și însuși o ideologie extremistă. Procurorii susțin că acesta se afla într-un proces avansat de radicalizare.
Procurorii au solicitat instanței arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.
Sursa: Newsinn
