Bolojan anunță schimbări pentru investițiile din energie: accesul la rețelele electrice, deblocat prin reguli mai dure

Potrivit mesajului transmis de acesta, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat două reglementări noi care îi vizează în special pe investitorii care rezervă capacitate în rețele fără să își finalizeze investițiile.

Printre schimbările anunțate se află majorarea garanției de racordare de la 5% la 20% din valoarea tarifului, dar și introducerea unei garanții suplimentare de 30 de euro pe kilowatt instalat pentru obținerea autorizației necesare dezvoltării proiectelor.

Conform noilor reguli, companiile care finalizează investițiile vor putea recupera sumele depuse drept garanție. În schimb, dezvoltatorii care nu își implementează proiectele vor pierde aceste fonduri, iar capacitatea blocată în rețele va putea fi folosită de alți investitori.

„Până acum, pentru că nu au existat garanții și termene ferme, au fost autorizate multe proiecte speculative, peste capacitatea rețelelor, blocând practic accesul sau crescând mult costul de racordare”, a transmis Ilie Bolojan.

Acesta a precizat că noile reglementări urmează să fie publicate în Monitorul Oficial.

Măsurile fac parte dintr-un plan mai amplu care urmărește reducerea costurilor din sectorul energetic și creșterea capacității de producție, prin eliminarea blocajelor administrative, susținerea investițiilor în stocarea energiei și extinderea infrastructurii de transport și distribuție.

La finalul mesajului, Ilie Bolojan a transmis mulțumiri conducerii ANRE pentru modificările aduse regulamentului.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri