Accident grav într-un centru comercial din Timișoara. Un taxi a lovit în plin mai multe persoane

Panică într-un centru comercial din muncipiul Timișoara. Un taximetrist a pierdut controlul mașinii și a lovit în plin în mai multe persoane care așteptau la o coadă.

Incidentul s-a petrecut joi după-amiază, în fața centrului comercial Shopping City, iar în urma impactului, trei persoane au fost rănite.

Martorii spun că totul s-a petrecut în doar câteva secunde, persoanele care se aflau la coadă neavând timp să reacționeze.

La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje de pompieri și ambulanțe, care le-au acordat primul ajutor victimelor și le-au transportat de urgență la spital.

Șoferul taximetrului a fost și el rănit la cap și spune că nu își explică cum s-a petrecut accidentul.

Polițiștii au izolat zona și au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

 ”La data de 25 iunie 2026, în jurul orei 17:00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier în municipiul Timişoara. Din primele cercetări efectuate la faţa locului a reieşit că un bărbat în vârstă de 65 de ani, în timp ce conducea un autoturism în parcarea unui centru comercial din municipiu, ar fi pătruns pe o zonă destinată pietonilor, surprinzând şi accidentând o femeie şi doi bărbaţi, oprindu-se ulterior într-o societate comercială din zonă.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor trei persoane, respectiv o femeie în vârstă de 56 de ani, un bărbat în vârstă de 34 de ani şi un alt bărbat, ale cărui date de identificare nu au putut fi stabilite la faţa locului întrucât a fost transportat la spital.

Totodată, şi celelalte două persoane au fost transportate la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Timiș.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri