Mandatul lui Pașca a expirat, patronul „azilelor groazei” poate pleca acasă. Cum s-a apărat în fața întrebărilor incomode

Zi decisivă pentru cei șase inculpați din dosarul azilelor groazei. Judecătorii urmau să se pronunțe asupra solicitării procurorilor DIICOT de arestare preventivă în cazul lui Viorel Pașca, al soției sale, al celor trei copii și al femeii care administra centrele din Bihor. Între timp, termenul legal pentru reținere a expirat, astfel că, din punct de vedere procedural, Viorel Pașca poate părăsi sediul instanței până la pronunțarea unei decizii. Potrivit surselor Realitatea PLUS, hotărârea judecătorilor este așteptată până la miezul nopții.

În timp ce judecătorii analizau solicitarea procurorilor privind arestarea preventivă, Viorel Pașca, fondatorul Asociației Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă, a ieșit în fața presei pentru a răspunde acuzațiilor formulate de DIICOT. Acesta a susținut că persoanele bolnave au fost aduse la el de spitale în stare gravă, că rănile descoperite nu s-ar fi produs în locuințele administrate de asociație și că îngrijirea beneficiarilor a fost asigurată din donații, nu din pensiile acestora.

”În condițiile în care din 400 de bolnavi, cred că 100 aveau venituri, deci 25%, și alea mici, mărunte, cu ce bani m-am îmbogățit, s-au luat de la ei?„ a spus acesta în fața jurnaliștilor.

Relația cu primăria localității

Una dintre principalele acuzații din dosar privește folosirea veniturilor persoanelor vulnerabile – pensii, indemnizații și alte drepturi sociale. În fața jurnaliștilor, Pașca a respins ideea că s-ar fi îmbogățit de pe urma acestora, susținând că doar o parte dintre cei adăpostiți aveau venituri. El a invocat costurile mari ale îngrijirii și a susținut că pensiile ori indemnizațiile beneficiarilor nu puteau acoperi cheltuielile.

„Am auzit un zvon cum că, din cauza lui Pașca primăria n-are bani. Și am zis stop. Că Pașca duce bolnavi acolo și au 2% sau cât trebuie să pună primăria din… 10? 10%. Și cred că erau vreo 40 de bolnavi, nu știu câți, care primeau 10%. Și am zis, da, uite, bolnavii ăștia nu mai au nevoie nici de banii ăia de la primărie, pentru că Pașca nu vrea să fie o povară pe primărie. Nu avem nevoie de banii aceia. Dumnezeu ne va purta de grijă și ne va da din altă parte.

Faceți o socoteală simplă. S-a stabilit, noi am stabilit, așa am aflat că oficiale s-a stabilit că prețul sau costurile pentru un bolnav a fost undeva la 2.000 de lei. Socotiți 400 de bolnavi, mâncare, curent, îngrijire, toate cele. Păi numai pampers-uri foloseam 700 de bucăți pe zi. Socotiți cât au costat pampers-urile pe zi, 700 de bucăți. Deci, 2.000 de lei pe lună pentru un bolnav, atâta se spune că ar fi fost necesar. Socotiți ori 400 de bolnavi și faceți niște calcule. Deci bolnavii care au avut puținul acela nu acopereau nici pe departe cheltuielile. Eu n-am avut bani. Eu n-am avut bani de la bolnavi, domnilor. Eu am avut bani din donații, de la oameni simpli. Și vă dau un singur exemplu relevant. Tata, de când am început, de 20 de ani, a dat în fiecare lună 10% din pensia lui. De 20 de ani, lunar. Ca tata, mai sunt mulți care au ajutat. Tata a avut minima.”

Falsificarea buletinelor

În ceea ce privește acuzațiile despre falsificarea buletinelor, Pașca a explicat:

„N-am auzit de buletine false, dar nu vă gândiți că eu sunt un simplu om. Cum aș putea eu falsifica buletine? Mă supraestimați”

În legătură cu acuzația de grup infracțional organizat:

”S-a zis domnule, că poate ați luat prea multe persoane în îngrijire, mai multe decât puteați de fapt. Mă identific, acum, iertați-mi comparația, sunt mult prea mic față de el, presupun că ați văzut lista lui Schindler. Nu mă pot compara cu el.Acolo la urmă el spune așa: aș mai fi putut salva unul. Deci și eu, dacă mă sileam mai mult, mai puteam lua mai mulți.”

Acuzațiile cu privire la tratamentele inumane

Întrebat dacă a fost informat în privire la abuzuri sexuale, Pașca a răspuns sec: „Nu știu de asta”

În legătură cu acuzațiile de tratament rău la adresa persoanelor bolnave:

„Păcat că nu vi s-au prezentat pozele făcute de mine, cum au venit oamenii din spital la noi. Au fost de 10 ori mai rău bolnavii, dar o să vină vremea când o să prezint eu pozele cu bolnavi”.

„Doamnă, am o curiozitate. Dacă aveți un bolnav în familie, doamne ferește, cu Alzheimer, ce veți face? Veți angaja acasă un specialist. Și dacă nu aveți și spitalul nu vi-l ia? Uite, așa a ajuns la Dumbrava că noi l-am luat.

Dacă ar fi venit dintr-o familie, dintr-o casă în care ar fi avut toate rudele, mult mai bune ca la noi, ar fi zis, bă, ce caută ăsta la noi? În momentul în care omul vine mâncat de șobolani, plin de păduchi, o făcut pe el, că n-are și el îngrije, și vezi și imagini că o locuit sub pod, în gară, nu știu pe unde, sau într-o casă care se dărâmă pe el, nu aveam cum să-i fac rău la omul acela. Condițiile pe care le ofeream, oricât de modeste ar fi fost, dar n-au fost modeste, depășeau mult condițiile din care veneau, calitativ vorbind. Și, ca să nu vorbim, nu le-am oferit numai îngrijire, tratament și așa mai departe. Inclusiv am încercat să-i răsfățăm. Ultima dată, săptămâna trecută, am fost duși la strand. I-am dus la cinema, i-am dus la meci cu Steaua, i-am dus la Peștera Urșilor, i-am dus la grătar, la mici, i-am dus la Dunăre. Știe presa? Vedeți că nu știți!

Morții îngropați pe câmp și sechestrarea de persoane

”Nu era pe un câmp, cum scrie presa, era cimitir ăsta”

”Chestia cu sechestratul de persoane. Am o întrebare logică. Unde e diferența de o mie sau două mii de oameni? Eu nu mai stau bine cu matematica. Unde sunt acum? Au plecat. Dar vă spun eu unde sunt. Vorbeam că au venit 3.500 de oameni. 3.500 de oameni. O mie au murit. Deci două mii de oameni. Unde sunt? Vă spun eu unde sunt. Au plecat. Au plecat de bunăvoie. Deci cum erau sechestrați dacă au plecat două mii? O parte din ei merg, vin. Am dat rapoarte și am spus să aflați și răspunsul.

Le-am deschis, le-am arătat, au văzut. Vă spun eu, nu mă laud, m-au felicitat pentru ceea ce facem. Prefectură, Poliție, DSP, DSV, AGPIS, nu știu dacă au mai fost alții, și au spus, fac o treabă bună. Dar, dar au zis că ar fi bine să mă autorizez. Tocmai ce v-am spus înainte cu câteva minute, cum să autorizez o casă care e renovată și făcută într-un anumit fel când standardele spun că trebuie să arate cu totul și altfel. Ce, o dărâm și o fac de nou? ”

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri