Potrivit STB, restricțiile de circulație sunt impuse pe tronsonul Străzii Ziduri Moși cuprins între Strada Chiristigiilor și accesul în Veranda Mall, iar modificările de traseu vor fi valabile pe durata lucrărilor.
Cum circulă linia 101
Autobuzele liniei 101 vor circula pe traseul obișnuit până la Bucur Obor, unde vor încheia semicursa în stația amplasată pe Șoseaua Mihai Bravu.
Pentru efectuarea întoarcerii, vehiculele vor utiliza rondul de la Bucur Obor, apoi vor circula pe Bulevardul Ferdinand până la intersecția cu Șoseaua Pantelimon, de unde vor reintra pe traseul normal către terminalul „Faur”.
Modificări și pentru linia 382
Pe sensul de mers către Baicului, autobuzele liniei 382 vor circula pe traseul obișnuit până la intersecția Șoseaua Colentina – Strada Ziduri Moși, după care vor fi deviate pe Șoseaua Colentina, Rond Obor, Șoseaua Mihai Bravu, Bulevardul Ferdinand și Bulevardul Gării Obor, urmând să revină apoi pe traseul de bază până la terminalul „Baicului”.
Sensul opus de circulație nu va fi afectat, precizează STB.
Cum pot afla călătorii informații în timp real
Reprezentanții STB le recomandă călătorilor să urmărească permanent canalele oficiale de informare pentru a afla programul de circulație și eventualele modificări de traseu. Informațiile sunt disponibile prin:
-
aplicația Info TB;
-
site-ul oficial al STB;
-
paginile oficiale ale STB de pe Facebook, Instagram și X.
STB precizează că măsurile au fost adoptate pentru a permite desfășurarea în condiții de siguranță a lucrărilor edilitare din zona Străzii Ziduri Moși.
