Război în Ucraina, Ziua 500 – 100 de mercenari francezi luptă pe front alături de armata ucraineană. Turcia sprijină aderarea Ucrainei la NATO

Ucraina „merită să adere la NATO”, a declarat preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, după o întâlnire la Istanbul cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Aproximativ 100 de mercenari francezi luptă acum în Ucraina, a informat postul de radio RTL, citând propriile cercetări, iar SUA vor furniza Ucrainei un pachet de ajutor militar de 800 de milioane de dolari, care va include muniţie cu dispersie, vehicule blindate şi alte tipuri de muniţie, a anunţat subsecretarul pentru Politica de Apărare, Colin Kahl. Războiul din Ucraina a intrat în ziua 500.

Şeful statului turc, care a anunţat vizita preşedintelui rus, Vladimir Putin, „luna viitoare”, a fost de părere, că Rusia şi Ucraina „ar trebui să revină la negocierile de pace”. Erdogan, care a luat cuvântul alături de preşedintele Zelenski, şi-a exprimat, de asemenea, dorinţa ca acordul privind exportul de cereale ucrainene, încheiat în iulie 2022 sub egida Naţiunilor Unite şi Turciei, să fie prelungit.

Aproximativ 100 de mercenari francezi luptă acum în Ucraina, a informat postul de radio RTL, citând propriile cercetări. Aceştia sunt în majoritate bărbaţi cu vârsta între 25 şi 40 de ani, „care sunt în căutarea sensului şi a scopului vieţii”. Mai mult de o treime dintre ei sunt aproape de convingerile de ultradreapta. Aproximativ 10 mercenari au murit, potrivit RTL.

Departamentul de Apărare al SUA afirmă că unul dintre motivele esențiale pentru furnizarea de muniție cu dispersie către Ucraina este acela de a sprijini trecerea acesteia prin liniile defensive rusești, deoarece contraofensiva „se derulează puţin mai încet decât au sperat unii”.

„Vrem să ne asigurăm că ucrainenii au suficientă muniţie pentru a-i menţine în luptă în contextul actualei contraofensive. Şi pentru că lucrurile merg puţin mai încet decât au sperat unii, există cheltuieli foarte mari pentru artilerie”, a declarat subsecretarul pentru Politică, Colin Kahl, într-o conferinţă de presă. Armata ucraineană nu a reuşit până acum să obţină câştiguri majore în fazele incipiente ale contraofensivei sale, astfel că acest imbold este mai mult decât necesar, susţin oficialii americani, notează CNN.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri