Liderul nord-coreean Kim Jong Un a intrat, marţi dimineaţa, pe teritoriul Rusiei, a anunţat Ministerul Apărării din Coreea de Sud, relatează AFP.
„Ministerul Apărării Naţionale consideră că liderul nord-coreean Kim Jong Un a intrat în Rusia în această dimineaţă cu un tren privat”, a declarat marţi ministerul, după ce media nord-coreene şi Kremlinul au confirmat călătoria liderului nord-coreean, fiind prima sa deplasare în afara ţării în patru ani.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a părăsit Phenianul cu trenul duminică pentru a merge în Rusia, unde urmează să se întâlnească cu preşedintele Vladimir Putin, informează și agenţia de presă nord-coreeană ACTC citată de AFP.
Sursa: Newsinn