Dacă în etapa a 8-a, următoarea, CFR Cluj nu o învinge pe Universitatea Craiova, FCSB va deveni campioană.
FCSB a învins-o pe Dinamo București, cu 3-1 (3-0 la pauză) luni seară, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a șaptea a fazei play-off a Superligii de fotbal. În urma acestui rezultat, FCSB e tot mai aproape de un nou titlu.
Campioana a deschis scorul prin atacantul Daniel Bîrligea în minutul 24, din centrarea lui Juri Cisotti.
În minutul 26, Octavian Popescu a majorat diferența, la centrarea lui Mihai Popescu.
Octavian Popescu a realizat dubla în minutil 37, în urma unei pase primite de la Cisotti.
Golul de onoare al lui Dinamo a fost înscris de kosovarul Astrit Selmani în minutul 56, din penalty, după un henț comis de Valentin Crețu.
Dacă CFR Cluj nu o va învinge în etapă următoare pe Universitatea Craiova, FCSB va campioană cu două etape înainte de finalul play-off-ului.
Clasamentul play-off-ului după 7 etape
1. FCSB – 45 de puncte
2. CFR Cluj – 38 de puncte
3. Universitatea Craiova – 36 de puncte
4. Universitatea Cluj – 35 de puncte
5. Rapid București – 31 de puncte
6. Dinamo București – 30 de puncte
Sursa: Newsinn
