IMPACT NIMICITOR ÎNTRE DOUĂ MICROBUZE DE MARFĂ, ÎN MEHEDINȚI: UN MORT, 3 RĂNIȚI

O persoană a murit şi alte trei au fost rănite, în această dimineaţă, după ce două microbuze de marfă s-au ciocnit, pe DN 56, în zona localităţii Hinova, judeţul Mehedinţi. Traficul este oprit pe sensul spre Drobeta-Turnu Severin şi se desfăşoară, alternativ, pe celălalt fir.

”În urma impactului, au rezultat patru victime. Din nefericire, una dintre acestea, în ciuda eforturilor depuse de salvatori, a fost declarată decedată de către medicul echipajul SAJ. Celelalte trei persoane, conştiente şi cooperante, au fost blocate, fiind necesară intervenţia echipajelor de descarcerare pentru extragerea acestora. După extragere, cele trei victime conştiente au fost preluate de echipajele medicale SMURD şi SAJ şi transportate la UPU Drobeta Turnu Severin”, a transmis ISU Mehedinţi.

În urma accidentului, unul dintre şoferi a suferit răni grave, iar alte două persoane răni uşoare.

Traficul rutier este oprit pe sensul de mers spre Drobeta-Turnu Severin, circulându-se alternativ, pe celălalt fir. Se estimează reluarea normală a circulaţiei după ora 7:00.

La accident au fost mobilizate de urgenţă o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin, precum şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri