Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, valabilă pentru 25 și 26 iulie. Zonele vizate sunt: Oltenia, Banatul, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei.
În aceste regiuni, valul de căldură se va intensifica, temperaturile maxime vor ajunge la 37–39°C, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, indicând un disconfort termic accentuat. Nopțile vor fi tropicale, cu minime de 20–22°C.
Pentru restul teritoriului, a fost emis cod galben, valabil în același interval. Aici, valul de căldură va persista, cu temperaturi maxime între 33 și 37°C, iar minimele nocturne între 18 și 21°C. Zonele afectate includ: Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul și centrul Moldovei, nord-estul Munteniei și Dobrogea continentală.
Autoritățile recomandă evitarea expunerii prelungite la soare, hidratare corespunzătoare și limitarea efortului fizic în orele de vârf. Populația este rugată să acorde atenție sporită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice.
Sursa: Newsinn
