Miron Mitrea aruncă în aer păpușarii din umbra politicii: „Anularea alegerilor este o decizie a acestor grupuri internaționale”

Alegerile prezidențiale din România au fost însoțite de suspiciuni și declarații controversate. Nicușor Dan a vorbit public despre posibilitatea anulării scrutinului, lăsând impresia că știa dinainte ce urma să se întâmple. Încă din seara primului tur al prezidențialelor care au intrat în istorie, acesta cerea la posturile de televiziune ca statul sa ia măsuri împotriva lui Călin Georgescu.  Aceste aspecte au fost discutate de analistul politic Miron Mitrea într-o nouă ediție a emisiunii „Culisele Puterii” la Realitatea Plus.

Afirmațiile lui Nicușor Dan au stârnit reacții puternice, mai ales pentru că au părut să confirme discuții purtate în cercuri restrânse, unde se vehicula ideea că votul ar putea fi invalidat. Aceste structuri, formate din rețele globale cu interese politice, au încercat să influențeze procesul democratic din România. În acest context, declarațiile lui Nicușor Dan sunt privite ca o „scăpare” care a dezvăluit planuri discutate dinainte, alimentând suspiciunile privind implicarea unor forțe externe în politica românească.

„El anchetează, el face profilul psihologic, el strânge documente. Domnule președinte Nicușor Dan: Nu suntem idioți. Nu are nevoie statul român de mai mult de o lună ca să afle ce s-a întâmplat. Ah, că procesele durează după aia, asta e altă mâncare de pește. Instituția statului român, dacă s-a întâmplat ceva ilegal, află foarte repede acest lucru.

Doi: acuzații pe cei care au fost în jurul unui candidat că au manipulat opinia publică. Băi Nicușor tată, asta fac politicienii tot timpul. Asta este politica. Manipulezi, influențezi opinia unor oameni. Îi convingi pe niște oameni de cele mai multe ori că sunt interesați să voteze ceva care este împotriva lor. Și de aceea unii, care au votat pentru Nicușor Dan în mai, m-am văzut cu ei și sunt disperați acum. Pentru că i-ați manipulat. Dar asta nu este ilegal. Faptul că tu anunți acum, președintele României, că faci tot felul de anchete care nu sunt treaba ta, și că vrei să dovedești că o echipă din jurul lui Călin Georgescu a manipulat alegerile, este nu numai o tâmpenie, este ilegal. E foarte ilegal. Tu nu faci anchete, că ești președintele României, tu nu strângi rapoartele ca să le faci după aceea publice. Asta este treaba justiției.

Apoi, ții minte când a apărut Dan Nica înainte de alegerile din noiembrie și a spus că știe el că va fi suspendată doamna Șoșoacă, și s-a enervat și Ciolacu și toată lumea. Niște cetățeni care luaseră decizia să o suspende pe Șoșoacă, să nu îi dea voie să candideze, nu știu de ce au făcut tâmpenia asta pentru că ea era pe la 5%, bănuiesc că vroiau să îl ajute pe George Simion, convinși că dacă intră George în turul doi o să câștige Marcel, el a fost primul care a spus lucrul ăsta. Au vorbit despre această chestiune. Am crezut că este o discuție despre ce își doresc, nu că deja au aranjat la Curtea Constituțională, după care am văzut că deja aranjaseră. Prima tâmpenie în alegerile prezidențiale care s-a făcut în România.

Dan Nica a auzit o discuție, de fapt i s-a spus o discuție, discuție într-o zonă în care întâmplător am fost și eu și o auzisem, numai că eu atunci am crezut că e vorba de o dorință, așa părea, nu de un lucru care se va întâmpla, a ieșit și a spus. Altfel spus, s-a dat de gol. Exact așa a făcut și Nicușor acum la alegeri. El a fost trimis să spună alte lucruri, să vorbească despre alegeri, să se prezinte, să se umfle în pene, dar el a spus ce a auzit acolo la discuție, că vor fi anulate alegerile. Și nu, nu este adevărat, nu a crescut de la 1% la 20% în ziua alegerilor, asta e o tâmpenie. Nu mai mințiți.

A intrat în cele două săptămâni înaintea alegerilor cu 4,5%, 4,7%, cu o săptămână înainte avea 9%. Nu l-a urmărit nimeni în săptămâna în care a mers de la 9 la 20%. Am spus și repet, aia a fost vina noastră, m-am declarat prost aici în emisiune pentru că nu am văzut această chestiune. Trebuia să văd, cineva care crește de la 4 la 9% în câteva săptămâni este candidatul „vârful avionului” când intră în campanie în ultimele zile ăla câștigă. În momentul în care l-am văzut pe Călin Georgescu de la 4,7% cu o lună înainte la 9,5% în ultima săptămână trebuia să mă prind. Toți suntem proști în viață câteodată.

Noi avem în România o echipă care este coordonată, formată de-a lungul timpului din globaliști, sorosiști, Soros a fost o mână importantă a globaliștilor la nivel mondial. NU vorbesc de globalizarea economică. Globalismul politic este la fel ca și în cazul islamului politic. Una este islamul politic, una este religia. Una e globalismul, ca globalizarea economică, altul este globalismul politic care încearcă să ne îndobitocească pe toți. Că se numește progresism în România, că se numește liberalism sau woke în SUA sau Canada, sunt acei oameni, același curent în care ai voie să faci orice, numai să nu mai fii de acord cu ei. Aia nu ai voie. Și ei există în România, și îi vedem. Tot felul de Liiceni și alți oameni pe care acum îi vedem că au fost plătiți de USAID pe lângă fundațiile lui Soros, care au creat niște echipe care influențează politica. E în regulă, fac manipulare de care îi acuză ei pe alții, dar de multe ori fac și niște lucruri necurate, pentru că anularea alegerilor este o decizie a acestor grupuri internaționale.

Nu este o chestie care se întâmplă numai la noi. Avem cozi de topor. Iar domnul președinte Nicușor face parte din acest grup de oameni și a auzit discuțiile.

Miron Mitrea critică jocurile politice din spatele sondajelor pentru alegerile la Capitală: „Ori mergem cu cei de acum, ori alegem ceva nou.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri