Doi români, arestați în Ungaria după ce au jefuit un camion. Unul s-a dat drept polițist

Doi cetățeni români, în vârstă de 36 și 38 de ani, au fost arestați în Ungaria, fiind suspectați că au jefuit un șofer străin de camion într-o parcare de pe autostrada M5.

Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de 4 mai 2026, în zona Lajosmizse, în apropiere de orașul Kecskemét. Victima, un cetățean bulgar, dormea în camion când a fost trezită de cei doi bărbați.

Unul dintre suspecți s-a prezentat drept polițist și i-a cerut șoferului să arate banii pe care îi avea asupra sa. Când camionagiul a scos un teanc cu mai multe mii de euro, bărbatul i l-a smuls din mână și a fugit împreună cu complicele său.

Poliția ungară a identificat rapid mașina folosită de suspecți, le-a reconstituit traseul și i-a oprit pe autostradă. Victima l-a recunoscut pe falsul polițist, iar cei doi români au fost audiați pentru furt și plasați în arest. Ancheta verifică și posibila lor implicare în alte fapte similare.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri