Cătălin Cîrstoiu, recomandare de ultimă oră pentru Florin Piersic. Ar trebui tratat într-un spital mai mare

Medicul ortoped Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgență București, este de părere că pentru aplicarea unui tratament eficient actorului Florin Piersic este necesar să se stabilească originea și vechimea infecției care i-a afectat organismul, sugerând că poate fi vorba de una instalată cu ani în urmă.

„Este foarte important de știut dacă infecția este una imediată intervenției chirurgicale de acum 5 ani și care a mers așa lent, ceea ce ce e posibil, sau în egală măsură este posibil să fie o infecție apărută ulterior. Pentru că la acești pacienți orice infecție de focare, adică dacă ai un abces, o infecție, poate da în sânge bacterii care ajung în primul rând acolo unde e implantul. Implantul e un bun loc pe care se fixează bacteriile”, a spus managerul Spitalului Universitar în emisiunea lui Marius Tucă.

Cârstoiu a mai apreciat că îndrăgitul actor ar trebui mutat într-un spital mare, pluridisciplinar, care să ofere suport și din alte specialități medicale, cum ar fi chirurgia cardiacă. Cîrstoiu a subliniat însă că e important ca de tratament să se ocupe chirurgul care a efectuat inițial intervenția.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri