O femeie din Constanța este acuzată că ar fi luat împrumuturi de 90.000 de lei, pe numele unor necunoscuți

O femeie din Constanța s-a ales cu dosar penal, după ce a luat împrumuturi de la două instituții financiare, folosind datele de identitate ale unor necunoscuți. Suspecta ar fi încasat altfel 90.000 de lei, scrie news.ro. În casa ei, la percheziții, anchetatorii au găsit și droguri.

Femeia, în vârstă de 38 de ani, s-ar fi folosit de datele personale ale unor necunoscuți și ar fi luat, în numele lor, mai multe credite.

„Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că o femeie, de 38 de ani, ar fi contractat mai multe împrumuturi de la două instituţii financiare, folosind date de identitate ale altor persoane, cauzând un prejudiciu de aproximativ 90.000 de lei”, transmit reprezentanții IPJ Constanța.

Pentru a proba acuzațiile de fraudă informatică, fals privind identitatea şi fals informatic, toate în formă continuată, poliţiştii au făcut trei percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi Ilfov.

„În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate înscrisuri cu valoare probatorie şi un telefon mobil. Totodată, au fost descoperite 15 pliculeţe ce conţineau aproximativ 4 grame de droguri, 111 pliculeţe ce prezentau urme de droguri, 3 pipe ce conţineau astfel de substanţe şi un cântar de mare precizie”, au mai precizat poliţiştii.

Cazul este cercetat acum și de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, mai scrie sursa citată.

 

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri