TERMOENERGETICA OPREȘTE CĂLDURA ÎN BUCUREȘTI. ANUNȚUL COMPANIEI

Compania Municipală Termoenergetica București a anunțat oprirea treptată a încălzirii în Capitală, începând cu această perioadă. Decizia vine în contextul încălzirii vremii și al solicitărilor venite din partea asociațiilor de proprietari.

Potrivit comunicatului oficial, procesul de oprire a agentului termic va fi unul gradual, iar bucureștenii vor simți efectele în cel mult 72 de ore. Inițial, se va reduce temperatura agentului termic, urmând ca, ulterior, să fie întreruptă furnizarea completă a căldurii.

Conform reglementărilor în vigoare, oprirea se face după ce, timp de trei zile consecutive, temperatura medie exterioară depășește +10 grade Celsius, între orele 20:00 și 06:00. În acest moment, condițiile meteorologice îndeplinesc acest criteriu.

Asociațiile de proprietari care doresc să grăbească procesul pot solicita în scris închiderea vanelor din subsolul imobilelor. Cererile pot fi depuse la registratura CMTEB, la secțiile de termoficare din fiecare sector sau trimise pe e-mail la adresa: [email protected].

Spitalele, școlile, grădinițele și alte instituții publice fac excepție de la această măsură. În aceste cazuri, agentul termic va fi furnizat în continuare, până când reprezentanții legali vor solicita în scris oprirea încălzirii.

Pentru informații suplimentare, bucureștenii pot apela numărul scurt 031.9442 sau linia verde 0800.820.002. De asemenea, aplicația Termoalert rămâne activă și poate oferi notificări în timp real privind starea furnizării agentului termic în diverse zone ale orașului.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri